Bulevardul Ferdinand 154, 021397 București, România
CE SPUN PACIENTI ...

Real și non-conformist

Un simplu testimonial înseamnă mult prea puțin pentru ceea ce am eu să vă spun, așa că voi împărtăși puțin mai detaliat povestea mea.

În urmă cu 13 ani am ajuns să am probleme dentare destul de grave: aveam un miros în gură neplăcut, mulți dinți cu infecții și dureri sacaitoare în timp ce mâncam, unii dintre ei nici măcar nu se mai vedeau. De mic, din copilărie, am avut o frică de medici, de ace și de dentist și tocmai din această cauză am ajuns într-o situație de disconfort continuu. Abia acum îmi dau seama de complexitatea problemelor mele dentare, iar frica mea exagerată de a mi le trata m-a dus spre o imunitate slabă din cauza căreia răceam frecvent; în plus, în ultimele luni înainte să mă decid să-mi tratez gura, începuse și stomacul să mă doară din cauza unei gastrite cauzate de mâncarea pe care de mult timp nu mai reușeam s-o mestec suficient. Simțeam că și în afaceri începeam să pierd un oarecare teren din cauza lipsei mele de încredere în zâmbetul meu bolnav și deloc plăcut mirositor. Astfel am decis că a venit vremea să fac ceva ca toate aceste neplăceri să dispară!

Așa cum toți știm, piața este plină de medici stomatologi, de doctori, majoritatea celor la care am fost propunându-mi să-mi scoată toți dinții și să-mi pună numai implanturi. Ceva din mine îmi spunea că și altceva mai e posibil, așa că, la recomandările pe care le-am avut, am ales să vin cu încredere la domnul doctor Făgăraș Octavian.

Tratamentul și lucrările propuse de domnul doctor Făgăraș Octavian au fost complexe și au durat mai mult de 3 ani până când toate problemele mele dentare au fost rezolvate cu succes, iar gura mea s-a vindecat. Deși implantolog și chirurg de excepție, domnul doctor nu mi-a scos toți dinții pentru a pune doar implanturi, ci mi-a propus să port un aparat ortodontic la 40 de ani, să-mi tratez infectiile de la dinții ce se puteau salva și să îmi pun implanturi acolo unde dinții mei au fost cu adevărat de nerecuperat. Lucrările protetice au fost extinse și făcute în mai multe etape, fiind necesar ca mușchii gurii, musculatura și articulația mandibulei să mi se reeduce și să mi se reechilibreze.

Acum, la 13 ani de când am ales să vin la domnul doctor Făgăraș, sunt în continuare mulțumit. Sunt 13 ani de când am învățat să îmi asigur o igienă corectă și adecvată nevoilor mele, sunt 13 ani de când am învățat să fiu responsabil pentru sănătatea mea, sunt 13 ani de când vin constant la controale, monitorizări și igienizări profesionale, și sunt 13 ani de când constat și simt, an după an, că un lucru temeinic și bine făcut, fără niciun compromis, încă de la început, reprezintă o bază stabilă și din ce în ce mai solidă pentru sănătatea mea, confortul meu și mai ales pentru încrederea mea. Nu am niciun regret că am ales să vin aici pentru tratament sau că am urmat cu strictețe tot ceea ce doctorul Făgăraș mi-a recomandat prin tratamentul său. Singurul meu regret este că am ales să vin atât de târziu, iar aproape 4 ani de tratamente au fost necesari să treacă pentru a mă simți bine și a avea încredere în zâmbetul meu.

Mulțumesc domnului doctor Făgăraș Octavian. Îl recomand cu mare drag și îmi doresc ca frica mea de dentist și mai ales efectele neplăcute ale lipsei de acțiune îndreptate spre obținerea unei stări de confort și sănătate bune să motiveze și să susțină pe toți cei care sunt așa cum am fost eu acum 13 ani!

– Adrian BAJENARU, CEO TANEX
Citeste mai mult
Citeste mai putin

Amprenta digitală a reprezentat pentru mine ceva wow! Am venit la clinică cu dorința de a-mi face igienizarea și controlul de rutină pe care le fac de câțiva ani în cadrul programului Recall al doamnei doctor Alina Vătăjelu și am vrut cu această ocazie să-mi fac și o gutieră nouă de bruxism. Surpriza maximă a fost când, în loc de clasică amprentă cu material care îmi umplea toată gura, amprenta mi-a fost luată digital... nu material în gură, nu sufocare, nici reflex de voma! Mai ales reflex de voma! Cu gândul la amprentă, deja începusem să-mi fac un scenariu de spectacol cu mini-șaorma pe care tocmai o mâncasem în drum spre clinică, însă nu a fost cazul. Super repede, super relaxant prin digital, ca să nu mai spun că două zile mai târziu am avut una dintre cele mai exacte gutiere de bruxism pe care le-am avut vreodată. De acum înainte sunt SUPER-DIGITAL-FUN.

CODRUȚA BARBU , IBM – project financial manager
Citeste mai mult
Citeste mai putin

Am adormit pe scaun în timpul unei operații de implant dentar! INDENT KLINIK și Dr. Octavian Făgăraș au fost pentru mine o mare descoperire. Am ajuns la ei în 2009 și de atunci, pentru mine, veșnica dilemă "unde să găsesc un dentist bun?" a luat sfârșit. Înainte să ajung la ei, aveam o mare problemă. Din traumele copilăriei, îmi era teamă de dentist și îmi era și foarte frică de durere. La INDENT KLINIK am scăpat de această problemă; s-a avut întotdeauna grijă să nu mă doară, iar când a fost cazul unei proceduri mai complicate, Dr. FĂgăraș a avut răbdarea necesară de a-mi fi explicat totul în detaliu și pe înțelesul meu, pregătindu-mă astfel pentru tot ceea ce aș fi putut să simt atât în timpul intervenției, cât mai ales după. De fiecare dată când a fost necesar să vin, mi-au explicat de ce este important să fac și la ce riscuri mă expun în cazul în care decid să nu îmi tratez corect situația. Toate acestea, cumulate cu efectul pozitiv în timp al rezultatelor obținute, mi-au fost cu adevărat de mare ajutor, mi-au dat o incredere extraordinară și treptat, treptat am realizat că totul poate fi mult mai ușor de suportat atât timp cât nu stai până în ultimul moment. Acum râd cu ei când le spun că eu vin la clinica la fel ca la SPA! :)

Cea mai mare surpriză a fost pentru mine atunci când am adormit pe scaun în timpul unei intervenții de chirurgie. Da, da, exact! Am adormit pe scaun în timpul unei operații de implant dentar având doar o anestezie locală, nicidecum generală.

Sunt niște artiști în stomatologie, iar Dl. Dr. Octavian Făgăraș DDS / PhD este, din punctul meu de vedere, cel mai bun stomatolog din România. Am fost și sunt un pacient complicat, sensibil, tot timpul cu câte o situație dificil de rezolvat, însă de fiecare dată s-a găsit o soluție pentru problema mea, ceea ce mie mi-a oferit un confort, fizic și mai ales psihic, extraordinar.

Apreciez foarte mult medicii și clinica pentru standardele înalte la care lucrează. În clinica se investește permanent în dotări performante de actualitate, iar acest lucru l-am simțit de fiecare dată. Medicii, personalul și întregul ambient nu sunt doar profesioniști, ci și foarte prietenoși, toate acestea și împreună facându-mă să mă simt ca acasă.

CORINA VINTAN, CEO- Links Associates
Citeste mai mult
Citeste mai putin

Povestea mea a început acum 1 an. Am ajuns la doamna doctor prin recomandare. Aveam o măsea care s-a rupt din cauza unei carii mai mari, iar în fața aveam o lucrare veche care nu îmi mai plăcea și la care, în plus, materialul ieftin pentru care optasem la vremea respectivă începuse să se oxideze, afectându-mi astfel gingia. Am optat pentru varianta cea mai bună, mai exactă și mai sănătoasă cazului meu, cu riscul cel mai mic de a mi se întâmpla ceva negativ în timp. Am fost impresionată în mod deosebit de acea amprentă și tehnică digitală și de rapiditatea și exactitatea cu care mi s-a făcut lucrarea. Au fost necesare doar 2 ședințe în 4 zile până am avut-o integral în gură. În schimb, din cauza stării gingiilor mele, a fost necesar să port lucrarea cimentată provizoriu aproape 6 luni pentru a permite gingiilor să-și revină la forma lor inițială în mod spontan, în cazul meu nefiind nevoie de alte intervenții suplimentare. Astfel am avut ocazia să văd și să înțeleg pe propria-mi piele cât de important este să optezi pentru ceva de calitate, că sănătatea se obține doar prin calitate și nu prin altceva. Acum sunt bine, am o lucrare care îmi oferă posibilitatea unui zâmbet cu aspect natural de o mie de ori mai frumos și o încredere mult îmbunătățită în aspectul meu estetic.

Îi mulțumesc doamnei doctor Alina Vătăjelu pentru răbdarea și bunăvoința pe care a avut-o cu mine. De fiecare dată când am venit am simțit că nu vin ca pacient, ci mai mult ca prieten. Acum nu mai am absolut nicio frică să vin la dentist și știu sigur că sunt pe mâini bune. Urmează să-mi tratez și cele câteva cavități pe care doamna doctor le-a descoperit pe parcurs. Abia aștept apoi să intru în renumitul program RECALL al doamnei doctor. Știu sigur că astfel voi avea siguranța unui viitor cât mai liniștit în ceea ce va fi sănătatea mea orală. Recomand INDENT KLINIK și recomand cu mult drag pe doamna Dr. Alina Vătăjelu. Este o drăguță și o apreciez din tot sufletul meu.

ALINA STIRBU, Economist
Citeste mai mult
Citeste mai putin

"Povestea mea aș putea să o numesc cu mândrie "Povestea unui om leneș!" 😊 Eu sunt pacienta doamnei doctor Alina Vătăjelu dintotdeauna, nici nu mai știu exact de câți ani! Dintotdeauna am avut teroare de dentist, dar cu doamna doctor, nu știu cum, am reușit să trec cu bine peste toate. Intotdeauna drăguță, simpatică și amabilă, mi-a rezolvat cu brio toate situațiile mele dentare, m-a sfătuit ce e bine și ce nu e bine pentru mine. Când încăpățânarea mea sacaitoare lua razna, a știut întotdeauna, amabil, să mă "tragă de urechi" ori de câte ori nu făceam ceea ce era necesar să fac ca să-mi fie bine.

Aveam un molar, mai demult, la care, împreună cu doamna doctor, am decis să facem tot posibilul ca să îi mai dăm o șansă să mai stea în gura mea. Și în cazul în care după câțiva ani (de preferință cât mai mulți) va da semne că vrea să plece, atunci îl vom extrage și vom pune un implant în locul său. Molarul a răspuns frumos la tratament, i-am pus și un pivot, iar apoi l-am și imbracat... și a stat așa ani buni și frumoși, timp în care ne-am bucurat reciproc unul de existența celuilalt.

Fericirea noastră a încetat în momentul în care, din cauza pandemiei și, ulterior, a unei noi situații apărute în viața mea, aceea de a deveni mămică a unui minunat băiețel mai mult decât nazdrăvan și neastâmpărat, am omis vreo 3 ani igienizările și controalele de prevenție cu care doamna doctor m-a învățat să mă obișnuiesc. Astfel s-a acumulat mai mult tartru pe o zonă din spate a dintelui respectiv, tartru care a dus la o inflamație accentuată a gingiei din jurul său.

Din COMODITATE (!!!) am ales să mă duc la un alt medic din apropiere (între timp mă mutasem într-o comună în apropiere de București), iar medicul respectiv, neștiind exact povestea dintelui meu și neștiind de tartru ce urca spre rădăcină, mi-a dat jos coronița și a încercat, fără succes, să îmi îndepărteze pivotul; în cele din urmă m-a îndrumat să merg din nou la doamna doctor Alina Vătăjelu.

Ajunsă la doamna doctor Alina, recunoscând și povestindu-i tot ceea ce am făcut, mi-a recomandat să fac un CT dentar ca să putem vedea exact despre ce este vorba. În urma analizei CT-ului meu dentar, ea a observat că una dintre cele mai rezistente rădăcini a dintelui s-a fracturat, cel mai probabil din cauza manevrelor de încercare de îndepărtare a pivotului de pe el, și ca urmare a sosit timpul, din păcate mult prea grabit, să extragem dinte și să punem implantul despre care discutaserăm anterior.

Din cauza traumatismului suferit am trecut și prîntr-o etapă de respingere a primului implant inserat, însă acum, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt bine. Am o minunată coroniță din Zirconiu pusă pe un implant stabil, bine inserat în os, cu suferință totală minimă și confort neașteptat de mare, datorită domnului doctor chirurg Făgăraș Octavian, a cărui mână precisă este extrem de fină. Între timp am reușit să îmi refac integral și zâmbetul, tot din Zirconiu înalt calitativ, situație pe care o voiam să fie rezolvată și finalizată mai demult.

Revenind la "Povestea unui om lenes!", am decis să vi-o împărtășesc în speranța că veți învăța ceva din patania mea: pentru o situație pe care aș fi putut să o rezolv ușor și rapid cu un cost redus de cel mult 100 de EURO, am ajuns să o finalizez în 6 luni, plătind de 15 ori mai mult, singura cauză principală fiind doar LENEȚA mea de a nu mă fi dus acolo unde știam de la început că mi-ar fi fost cu mult mai bine!

Nu recomand să faceți ca mine, iar în cazul în care nu aveți încă un medic concret, vă pot eu recomanda, cu drag, pe unul...

MUNTEANU MONICA, cosmetician
Citeste mai mult
Citeste mai putin

"Pentru mine, scoaterea de nerv la microscop a fost o experiență. Auzisem de la alții cât de dureros poate fi o scoatere de nerv, însă în cazul meu nu a fost deloc așa. Dr. Pricop are o mână ușoară și precisă, mi-a explicat tot timpul la ce să mă aștept, însă la un moment dat i-am făcut un semn că nu mai este cazul să-mi explice. Nu am simțit nicio durere, ba mai mult, relaxat de muzica plăcută din cabinet, aproape că m-a luat și somnul. Totul a fost mai mult decât ok, iar la întrebarea doamnei Dr. Alina Vatajelu dacă totul a fost în regulă pentru mine, i-am răspuns în glumă că doar luminile m-au deranjat deoarece m-au cam împiedicat să dorm pe bune! Tehnologie, Precizie, Confort și mare Economie de timp! Toate la INDENT KLINIK!"

Catalin C., reprezentant vânzari
Citeste mai mult
Citeste mai putin

"Am venit la doamna Dr. Alina Vatajelu în 2016 cu probleme grave pe părțile laterale de sus și jos. Macinată de o frică exagerată, în adevăratul sens al cuvântului, nu doar inventată, am optat la vremea respectivă pentru niște lucrări parțial mobile, de bunăvoie și nesilită de nimeni, deși timpul mi-a demonstrat că nu a fost cea mai înțeleaptă alegere pentru mine. Aveam un reflex de vomă extrem de accentuat și ori de câte ori mâncam aveam impresia că mă înec. Deși știam de la doamna Dr. Vatajelu că există și alte variante de tratament prin care pot scăpa de această senzație, frica mea GROAZNICĂ (!!!) de chirurgie, de implant și de orice altceva mai mult decât un simplu detartraj îmi punea un mare 'NU!!!' în cale. 5 ani m-am chinuit cu acele proteze; am lucrat cu mine și am luptat cu mine și cu frica mea. În tot acest timp am fost susținută atât moral cât mai ales emoțional de către doamna Doctor Vatajelu care m-a motivat și m-a impulsionat într-un final să fac pasul decisiv.

În 2021 m-am hotărât, mi-am învins frica și am trecut la ceea ce ar fi trebuit să fac în urmă cu 5 ani. Acum, sunt 2 ani de când stau liniștită! Nici nu pot să fac comparație… cum mă simt și ce confort am. Nu mai am reflex de vomă, nu mai am senzații ciudate când mănânc, în schimb am confort, stabilitate și siguranță că nu risc să scap ceva din gură în momentele când strănut sau rad cu poftă. Totul este minunat, iar nervii mei sunt relaxați!

Mulțumesc doamnei Dr. Vatajelu pentru răbdarea, bunătatea și îngăduința pe care le-a avut cu lacrimile și temerile mele. Pe lângă faptul că am o încredere absolută în dansa, sunt mai mult decât convinsă că fără imboldurile motivaționale ale dansa acum aș fi fost în chinurile insatisfacției reflexului de vomă accentuat creat de acele proteze mobile.

O recomand pe doamna doctor, recomand clinica și serviciile de acolo."

Maria V., contabil
Citeste mai mult
Citeste mai putin

Sunt pacienta doamnei doctor Vătăjelu Alina de mai bine de 10 ani. A trebuit să ajung în fața unui risc extrem de crescut de a pierde pentru totdeauna 2 dinți stabili și rezistenți din cauza fricii mele exagerate, alimentată de vorbele vecinilor sau de informațiile incomplete din internet, în ceea ce privește avantajele - dezavantajele, riscurile sau non-riscurile punerii în gură a unui implant dentar. Mulțumesc doamnei doctor Alina Vătăjelu și mă felicit că i-am ascultat sfatul în momentul în care mi-a recomandat să am mai multă încredere în ceea ce simt cu adevărat că este important pentru mine și să nu mă mai iau atât de mult după persoane care nici măcar nu știu sigur ceea ce pretind că știu. Inserția unui implant în spațiul lipsă dintre cei 2 dinți și tot ceea ce am simțit după operație au fost inimaginabil mai ușoare decât tot ceea ce eu mi-am închipuit că ar putea fi. Mulțumesc domnului doctor Octavian Făgăraș pentru ușurința, profesionalismul și rapiditatea care m-au susținut să trec cu bine peste toată această experiență, pe care ar fi trebuit să o am încă de acum 5 ani!

Mariana CARLAN, casnică
Citeste mai mult
Citeste mai putin

"Aflasem de la un coleg că Dl. Dr. Octavian Făgăraș și echipa sa rezolvă cazuri ce par să nu mai aibă rezolvare. Răbdarea cu care Dl. Dr. Făgăraș mi-a explicat totul, calmul și profesionalismul dansului, mi-au dat o siguranță și o încredere absolută. Am știut din start că sunt pe mâini bune. Igiena perfectă, clinica în sine, aparatura și instrumentarul folosit au intrat imediat în vizorul atent antrenat al perceptiei mele de medic infecționist. Absolut toată lumea de aici este extrem de amabilă, serviabilă și atentă cu pacientul și nevoile lui și de aceea, recomand oricând clinica INDENT KLINIK by Dr. Făgăraș.

Dr. SIMION VALENTINA CIPRIANA, Medic Primar Boli infecțioase, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “ Dr. Victor Babeș“ , București Șef de Lucrari UMF “ Carol Davila „ ,Doctor în medicină.
Citeste mai mult
Citeste mai putin

Îmi era destul de teamă să ajung la stomatolog, fapt pentru care am ajuns cu dantura în paragină la nici 28 de ani. Doamna Dr. Alina Vătăjelu mi-a insuflat dorința de a trece peste frici și temeri și de a face ceva concret până nu este mult prea târziu pentru dinții mei. Am avut mai multe carii de tratat, câțiva dinți cu gangrene ce au fost tratați cu succes și apoi imbrăcați cu coroane rezistente de protecție. De fiecare dată am venit cu încredere și curaj și nu am crezut niciodată că aș putea fi în stare să rad la vreun dentist cu gura amortită de la anestezie. Prin doamna doctor Alina Vătăjelu am învățat cum să am mai multă grijă de nevoile mele dentare și care sunt cele mai avantajoase căi prin care eu pot să-mi mențin ceea ce deja am obținut. Acum venim la doamna doctor în familie, atât eu, cât și soțul, dar mai ales copiii noștri vin cu mare drag și încredere. Nici nu am simțit când au trecut deja mai mult de 8 ani de când frecventăm serviciile doamnei Dr. Alina, iar vizitele de prevenție și verificări ale situațiilor dentare avute au devenit în timp și un prilej de a vedea un om drag nouă.

Recomand să veniți cu mare încredere și dacă eu am reușit să-mi înving teama de dentist, cu siguranță și voi o veți putea învinge!

MADALINA VANDER, Pompier în Prevenire și Primă intervenție SMURD
Citeste mai mult
Citeste mai putin

În plină carantină pandemică, am început să am niște dureri din ce în ce mai mari în partea dreapta a mandibulei. După mai multe vizite la medicul dentist pe care îl aveam, apoi la ORL-ist, condimentate în permanență cu Augmentin, Nurofen sau Ketonal și culminând cu realizarea unui CT-dentar în urma căruia nimeni nu a reușit să-și dea seama de ce mă durea, jongland cu disperare între teroarea de a nu lua COVID și aceea de a nu fi avut vreo complicatie de la chistul de coloană cervicală recent operat, o cunoștință îmi recomandă cu încredere să merg și la domnul Dr. Octavian Făgăraș. Știind că domnul doctor profesa, la acea vreme și în Austria, îl sun disperată de durere și îi trimit spre analiză CT-ul efectuat, fără măcar să realizez că este 11 noaptea, o oră total nepotrivită chiar și pentru nevoia unui om chinuit de durere, precum eram. A doua zi ajung la clinica dansului - spre norocul meu era în România – și primesc cu șoc verdictul: cauza durerii mele era o infecție ce provenea de la un rest foarte mic de rădăcină uitat în os și situat în apropierea unui implant dentar vechi de 10 ani. Nevenindu-mi să cred așa ceva, trimit CT-ul spre analiză la încă alți 3 medici stomatologi, niciunul din ei văzând că ar putea fi o problemă pe CT. Cu dureri din ce în ce mai mari, după mai multe săptămâni de chin, nopți nedormite, stres și gânduri din ce în ce mai negre, decid să mă operez la domnul Dr. Făgăraș. A fost o intervenție destul de grea, cu risc major de a-mi fi lezat nervul mandibular în timpul curățării infecției existente și de a rămâne semiparalizată, ireversibil, pe partea respectivă.

Între timp, Dr. Făgăraș mi-a pus un alt implant, de data aceasta într-un os complet curat și vindecat, iar totul este excelent. Nu știu cum să vă spun, dar dacă nu ar fi existat acest doctor, cu siguranță cred că astăzi v-aș fi scris de la psihiatrie. Mulțumesc, Dr. Octavian Făgăraș DDS/PhD!

ROXANA VOLOSENIUC, Editor Chief & Publisher ELLE Romania
Citeste mai mult
Citeste mai putin

Am 77 de ani și de 40 de ani mă lupt cu PARODONTOZA! Deocamdată eu sunt cel învingător. Doctorii m-au tratat, m-au ajutat și m-au învățat cum să fiu în controlul bolii mele, iar frica de durere m-a stimulat cum să-mi țin boala în frâu. Sunt conștiincios, am grijă de mine și de dinții mei, acasă fac tot ce îmi spune doctorul să fac, și vin la control ori de câte ori sunt chemat. Doamna doctor se mândrește cu mine, iar eu sunt fericit. INDENT KLINIK reprezintă pentru mine oaza mea de siguranță și control unde boala mea nu are absolut nicio scăpare.

Valeriu RADULESCU, fost violonist
Citeste mai mult
Citeste mai putin

“ DA, și medicii pot deveni pacienți! Am stat mult să mă gândesc până să accept să-mi fac publică povestea aici, de teamă că cei ce o vor citi ar putea să o interpreteze într-un mod total opus intenției mele. Am decis însă că nu pot avea pretenția de a clădi o punte de încredere în relațiile mele de medic-pacient atât timp cât eu nu îmi expun deschis propria experiență, teama și anxietatea.

În toată viața mea am avut doar 3 dentiști: primul a fost tatăl meu, care de la o vârstă fragedă a observat că aveam o structură destul de moale a dinților, fapt pentru care îi mulțumesc că m-a monitorizat atent și a tratat la timp fiecare cariuță nou apărută; pe vremea aceea nu prea exista anestezic la discreție, așa că majoritatea cariilor mi-au fost tratate pe viu, instrumentele și aparatura erau mai grosiere, iar perceptia mea bogată de copil amplifica de mii de ori toate aceste senzații dure. Astfel, acea vestită teamă de dentist m-a cuprins încet-încet și pe mine. Acum, medic stomatolog fiind și știind exact ce mi se întâmplă, pot spune cât de clar se poate că "DA, URĂSC SĂ FIU PACIENT!"

Am învățat în timp să lucrez cu mine și să trec cu ușurință peste această teamă deloc închipuită. În ajutor mi-au venit poate și sutele de situații-limită ale altor pacienți ajunși la mine, fiind impinși de dureri sacaitoare. Cum urăsc și mai mult să mă doară ceva - DUREREA CHIAR NU O POT SUFERI! - am zis că e mai bine să trec mai des pe la dentist, să stau puțin, iar prîntr-o mică anestezie să mă calmez și să-mi pun la punct eventualele situații ce au mai apărut pe parcurs.

Cu tot controlul și toată prevenția mea, asociată de-a lungul timpului cu unele pauze, mai mari sau mai mici, mascate de eterna scuză "CĂ NU AM TIMP DE UN CONTROL!", la 42 de ani, fix în prima săptămână de pandemie, când totul era în carantină, haos, disperare și nesiguranță, ce credeți că am pățit?... o minunată și splendidă durere de dinți a început să se instaleze în mod parsiv, la început discret, apoi mai tare, urmând ca în final să ajung în fața dorinței de a-mi extrage la propriu, singur, dinte. Un coleg de-al meu, mai mult decât binevoitor, când totul era închis și pericolul iminent al COVID-ului domnea peste tot, s-a risipit și mi-a asigurat, cum a putut, în acele condiții de strictețe și fără posibilitatea unei radiografii, serviciul de urgență stomatologică. "Cum, mai, tocmai tu ai dureri?... Blestemele pacienților, te-au ajuns, să știi! ☺️ Oricum, deși nu am o radiografie, eu dinte asta nu ți-l scot, ci mai degrabă ți-l tratez", mi-a zis colegul, tachinându-mă.

Tot pandemia, (deh, aveam mai mult timp liber!), m-a făcut să conștientizez că zâmbetul care îmi plăcea odinioară atât de mult a început să capete un aspect de "Babă-ofticată!", aspect pe care nu-l sesizasem până atunci. Știind că asta poate fi un adevărat semnal de alarmă și nu doar un aspect normal în procesul de, hai să-i spunem, maturizare al corpului, am decis ca imediat după pandemie să fac niște investigații mai amănunțite, mai ales că migrenele de cap pe care eu le aveam din când în când începuseră să se intensifice și să crească în frecvență.

Pe scurt, toate aceste semne au fost rezultatul unei anomalii de structura a dinților, anomalie cu care eu m-am născut, anomalie care datorită tehnologiei destul de empirice din vremea când eu am fost copil nu s-a putut depista într-un mod corect, s-a instalat, a lucrat în timp și a ajuns într-un stadiu în care a trebuit să-mi reorganizez la propriu întreaga situație dentară, musculară și mai ales articulară. Și toate acestea le-am făcut cu încredere în clinica în care eu profesez fiind asistată pe întregul parcurs al tratamentelor de ajutorul și experiența profesională a domnului doctor Octavian Făgăraș, de toată tehnologia, mai ales cea digitală, care există în clinica INDENT KLINIK și de competența unuia dintre cele mai bune laboratoare de tehnică dentară situat la câteva sute de km distanță de București.

Sunt 3 ani de când mă bucur de succesul acțiunilor mele, de succesul și calitatea tratamentelor efectuate. Sunt 3 ani de când din "Babă-ofticată!" sper că am devenit o "Babă-simpatică!" și, cel mai important, acele migrene insuportabile de cap, care m-au determinat la un moment dat să-mi fac un RMN de teamă să nu am vreun cancer sau altceva la fel de grav, au dispărut complet, cauza durerilor mele dovedindu-se în final a fi de natură dentară și nicidecum de cap.

Îmi doresc ca povestea și experiența mea dentară să vă inspire și să vă fie de ajutor în conștientizarea acțiunii în demersul dumneavoastră de a avea o sănătate și un confort cât mai bun posibil. Vă recomand să nu ignorați nimic din ceea ce corpul vă arată sau vă spune și să vă găsiți măcar o zi pe an pentru a vă face un up-date a tot ceea ce înseamnă SĂNĂTATE – orală și corporală.“

Dr. ALINA VATAJELU, Medic stomatolog asociat INDENT KLINIK
Citeste mai mult
Citeste mai putin

"Salutare! Sunt un pacient mai vechi al acestei clinici, iar la rugămintea doamnei doctor de a-și aduce contribuția printr-un testimonial, m-am gândit să vin în ajutor și să nu expun atât de mult experiența mea, ci mai degrabă concluzia mea. Ce probleme am avut și ce eforturi am făcut ca să ajung să-mi fie bine nu cred că are vreo anume importanță pentru voi, însă ceea ce mi-ar plăcea cu adevărat să subliniez, în ideea că i-ar fi cuiva de ajutor, este faptul că, indiferent de succes, atât timp cât nu te îngrijești să-ți și rămână un succes, tot stresul și efortul tău psihic, fizic și financiar nu îți vor fi de niciun folos. Acesta a fost mesajul pe care l-am receptat încă de la prima mea vizită în această clinică și mă bucur că am fost suficient de înțelept ca să-l bag la cap. Sunt 10 ani de când vin regulat, în această clinică, la igienizări, controale și monitorizări, iar când orice mică cariuță (din fericire nu foarte multe) își face apariția, o rezolv fără întârziere în timp util. Astfel, multiplele mele carente dentare, datorită cărora am venit inițial, au devenit acum doar simple amintiri. Vă recomand să nu neglijați orice defect ați avea sau vă apare în gură, chiar dacă nu doare, iar dacă nu aveți deja un medic, cunosc eu unul."

George POPOVICI, Vanzari STIHL
Citeste mai mult
Citeste mai putin