Bulevardul Ferdinand 154, 021397 București, România
Specialitate Medic stomatolog specializat în Endodonție

Dr. BOGDAN PRICOP

Medic stomatolog specializat în Endodonție

Încă de la vârsta de 14 ani, a simțit că menirea sa este să fie Medic Stomatolog, fiind fascinat de arta cu care propriul său medic stomatolog reușea, doar prîntr-o mică întepătură, să facă durerea să îi dispară ca prin farmec. Fascinația sa adolescentină a prins rădăcini și s-a transformat într-o pasiune care l-a determinat să devină acel medic care nu doar alină durerea ca prin magie, ci și se dedică trup și suflet studiului și combaterii acesteia. În prezent, el este proaspătul autor al primului său articol din cadrul unui program de pregătire universitară avansată intitulat “Management of flare up case after endodontic treatment procedure.“

Întrebat fiind ce îl motivează în aceasta profesie, Dr. Bogdan Pricop a spus: “Îmi plac oamenii așa cum sunt ei: senini, zâmbitori, sănătoși și cred că este de datoria mea să fac tot ce îmi stă în putință ca să le ofer cât mai mult posibil din acea sănătate ideală pe care toți am avut-o cândva, dar nu am știut cum să o păstrăm."

  • Absolvent al Facultății de Stomatologie CAROL DAVILA – București, 2016
  • Medic stomatolog specializat în endodonție
  • Doctorand (PhD) – program de pregătire universitară avansată în curs de derulare
  • Autor al lucrării "Management of a flare-up case after endodontic treatment procedure"
  • Alte cursuri post-universitare relevante:
    • Masterclass by Arnaldo Castelluci
    • Legal Boundaries în Medicine
    • Dent4all Congress – prima editie Bucuresti

In cadrul clinicii INDENT KLINIK, Dr. Pricop Bogdan are posibilitatea de a-și duce profesia și specializarea la rang de artă prin utilizarea Microscopului Operator top de linie CARL ZEISS și a diverselor tipuri de aparatură și tehnici de termoinjectare necesare unui tratament endodontic avansat.

Vezi mai mult

Medici